Autor: Pescaru Valentin – psiholog – psihoterapeut – sexolog – Bucuresti
S-a mai scris despre asemanarile si diferentele dintre cele doua profesii dar confuziile sunt inca multe si periculoase, drept care am hotarat sa revin asupra subiectului.
Ca sa devii psiholog trebuie sa urmezi cursurile unei facultati de psihologie (trei ani). Cum nu poti fi psiholog pur si simplu este necesar sa urmezi un program masteral (doi ani) care te va indrepta catre o anume specializare. In felul acesta vei deveni: psiholog clinician, scolar, vocational etc. In momentul acesta vei putea profesa dar doar in treapta de psiholog sub supervizare; adica esti psiholog incepator, aflat in faza de supraveghere de catre o persoana nu experienta si vei ramane in aceasta faza cel putin un an. Va fi insa nevoie de multa practica pentru a te numi cu adevarat psiholog. In orice caz, daca doriti detalii despre procesul formal le puteti gasi pe siteul Colegiului psihologilor: www.copsi.ro.
Toate cele de mai sus descriu fazele, formalitatile legale, prin care o persoana poate ajunge psiholog si poate sa profeseze in aceasta activitate.
Ce nu se prea descrie insa, sunt competentele astfel dobandite. In teorie psihologul poate face multe, in practica insa el nu poate face decat evaluare psihologica. Adica poate pune un diagnostic (in cazul psihologului clinician), poate face un profil de personalitate (in cazul tuturor specializarilor) sau poate evalua existenta unor anume calitati (psihologul scolar, vocational etc.). ATAT!
Pentru partea de consiliere psihologica, ce ii este „oferita” in descrierea competentelor de catre Colegiul psihologilor, si in spatele careia se ascund multi dintre „psihoterapeutii” fara nici un fel de formare in psihoterapie, nu are nici un fel de pregatire. Nimic din cursurile urmate in cadrul facultatii nu ofera aceasta competenta in mod real si…practic. Drept care, un psiholog format dupa sistemul descris mai sus TREBUIE sa se rezume la partea de evaluare psihologica! Acest psiholog nu poate face consiliere psihologica si nici un fel de psihoterapie, caci nu are cunostintele necesare.
Psihoterapeutul este persoana care a incheiat cursurile unei facultati de psihologie (cei cinci ani) sau de medicina, si a ales ca se specializeze ca psihoterapeut, adica sa urmeze o formare suplimentara (care de fapt este o scoala in sine) intr-o forma de psihoterapie recunoscuta oficial. In felul acesta va dobandi posibilitatea de a trata prin psihoterapie diversele suferinte psihice (depresie, anxietate, etc.) situatii de viata (traume, accidente, etc.) si altele. Psihoterapeutul nu este interesat neaparat de punerea unui diagnostic, si deci multi psihoterapeuti nu evalueaza psihologici pacientii (asa cum o face psihologul, care este interesat in mod deosebit de aceasta) ci este interesat de felul in care functioneaza persoana din fata, de unicitateaa acesteia, si eforturile depuse sunt in sensul intelegerii felului de a functiona a persoanei si gasirea solutiilor de rezolvare a problemelor existente.
Formarea ca psihoterapeut urmeaza acest traseu, cu mici diferente ca durata de timp in functie de scoli/institutii de formare: formare teoretica (patru-cinci ani) la care se adauga, in paralel, analiza de formare sau dezvoltare personala (denumirile difera) de aproximativ cinci ani care inseamna ca psihoterapeutul trece prin propria psihoterapie, din cel putin cateva motive: va afla el insusi cum functioneaza ca persoana, va rezolva propriile probleme, va intelege cum se aplica teoria in practica si cum este sa fie in postura de pacient. Din punctul meu de vedere aici se face diferentierea majora intre psiholog si psihoterapeut: atat timp cat nu ai trecut tu insuti printr-o psihoterapie, cat nu ti-ai rezolvat propriile probleme, nu te poti ocupa de altcineva, ba chiar este periculos sa o faci.
In cadrul formarii ca psihoterapeut sunt cuprinse nesfarsite ore de practica, prezentari de cazuri, supervizari (cu „superiori” ca pregatire si experienta), intervizari (cu colegi, pentru a vedea puncte de vedere diferite) etc.
Traseul complet depaseste zece-doisprezece ani de studii (mii de ore) si ramanerea in stadiul de supervizare (supraveghere) pentru cel putin cinci ani!
Este o diferenta majora de pregatire si de profunzime intre studiile si formarea ca psiholog si cea de psihoterapeut, nu?
Din perspectiva celui care cauta un psiholog sau psihoterapeut, este important sa se inteleaga ca diferenta dintre cei doi nu este de nivel de profesionalism ci de competente. Exista psihologi foarte buni in evaluare psihologica, profile de personalitate, analiza comportamentala etc.
Daca vrei sa afli daca ai o suferinta psihica si ce nume poarta aceasta (indiferent ca provine dintr-o boala psihica, dintr-o trauma sau din alte cauze) este nevoie sa mergi la un psiholog. Poti merge la psiholog si pentru orientare vocationala, pentru testare psihologica pentru diverse scopuri (permis de port arma, permis auto etc.). Este important sa te interesezi daca psihologul in cauza are atestat (document oficial) pentru respectiva competenta si experienta necesara. Spre exemplu, eu, ca psiholog clinician (angajat intr-un spital de psihiatrie), examinez starea de sanatate mintala a unei persoane adulte si evaluez daca exista indicii ale unei suferinte psihice la un moment dat, iar daca exista, pun un diagnostic, pe baza caruia se poate trece la tratament medicamentos (ce va fi prescris de catre un medic psihiatru) sau la un tratament prin psihoterapie. Nu pot face (nu am competenta/atestatele necesare) evaluarea pentru permis de conducere, pentru angajare, etc.
Ca psihoterapeut primesc in tratament prin psihoterapie persoane care sunt trimise (de catre medici din alte specialitati sau alte persoane) sau care doresc rezolvarea unor probleme.
Din perspectiva pacientului, a persoanei care doreste serviciile unui psihoterapeut este important sa se informeze despre pregatirea profesionala a psihoterapeutului, atestarile/competentele acestuia, forma de psihoterapie practicata, experienta acumulata (vechime in activitate) etc. Toate aceste informatii trebuie sa fie prezentate si daca este nevoie documentate.
De retinut: totii psihologii si psihoterapeutii sunt recunoscuti doar de catre Colegiul psihologilor, care le-a emis un Aviz de libera Practica in specialitatea psihologie si/sau psihoterapie. Psihologul va trebui sa prezinte un Aviz de libera practica in specialitatea Psihologie si un ALP in specialitatea Psihoterapie, daca are si aceasta pregatire. Psihoterapeutii trebuie sa fie membri atat ai Colegiului psihologilor cat si ai Asociatiilor de profil, corespunzatoare scolii urmate.
Atat Colegiul psihologilor cat si Asociatiile de profil detin Registre cu persoanele care au drept de libera practica, acolo unde se poate verifica existenta celui cu care doriti sa lucrati.
