– E baiat bun, dar…cam bea.

– Pai, si cand(cat) bea?!

– Cam in fiecare zi…pana se face praf…si pe urma ma ia la bataie si injuraturi

– Si cand mai are timp sa fie „baiat bun”?

Un dialog care are loc prea des in cabinetul meu. Persoanele, de obicei femei, descriu apoi, cu amare detalii, ani de zile de certuri si scandaluri, de batai si jigniri care le-au distrus increderea de sine. Vin la psihoterapie daramate, intr-o ultima incercare de a scapa. Multe, din pacate, inca nu sunt convinse ca ar vrea sa scape ci, au venit „pentru el”, ca poate il pot ajuta, schimba.

„El” nu vine, pentru ca nu considera ca are probleme; de obicei „el” atribuie cauzele comportamentului lui celorlalti; este frustrat, neimplinit, neindreptatit. Si bea „ca sa uite”. Nu uita, iar a doua sau a treia zi o ia de la capat, distrugand obiecte, sentimente, persoane, vieti. Nu mai conteaza copilul, sotia, familia, vecinii. Nu mai conteaza nimic, decat urmatoarea sticla de bautura.

Iata povestea completa:

„Sunt cu partenerul meu de… ani de zile. Este un om extraordinar, are o firma…si ma iubeste extraordinar de mult (cand este treaz si nu il enervez la bautura ). Locuim impreuna….

Gaseste motiv zilnic sau aproape zilnic sa bea. De fericire, suparare, musafiri, prieteni etc. Problema mai mare este ca nu se poate opri. Nu are limita si mereu ii este rau urmatoarele 2 zile ( timp de recuperare ) si absolut de fiecare data spune ca nu mai bea, ca este un prost care arunca banii ca sa isi faca rau singur ( uneori mai combina si cu drogurile…). Am incercat toate metodele dar recent am realizat ca la el este o boala. Oriunde mergem vede bautura si niciodata unde iesim nu comanda nimic fara alcool. Avem certuri foarte mari care se lasa cu jigniri asupra mea sau a altora, violente asupra oricarei persoane il deranjeaza si mereu ajung sa plec cu capul in pamant de rusine.

Am incercat sa ma retrag dar mereu ma intoarce din drum si mi-as dori sa il pot ajuta.

Precizez ca recunoaste ca are o problema cu alcoolul si drogurile dar daca il intreb de ajutor spune ca trebuie el sa puna stop intr-o zi ca degeaba ii spun eu. Am dat vina de prieteni initial dar pe langa prieteni el este problema principala. Indiferent de cata treaba are sau avem a doua zi daca se apuca de bautura si rar se opreste dupa 3-4 pahare.

Din acest motiv avem si probleme sexuale…pentru ca mai niciodata seara nu este treaz si dimineata ii este rau…

Ce sa fac? Cum ? Nu mai stiu cum sa o dau…este un barbat extraordinar in rest si as vrea sa il ajut.”

Povestile de genul acesta sunt aproape trase la indigo si le intalnesc la fiecare cateva zile. Ele descriu ceea ce noi, psihologii, numim relatii toxice, abuzive. Este o forma de abuz, cu toate nuantele lui: emotional, psihologic, fizic. Faptul ca se repeta, uneori ani de-a randul, duce la rani profunde, greu de vindecat. Distruge, incet si constant increderea in sine a partenerei, silind-o sa ramana in poveste.

Nesiguranta indusa partenerei o fac pe aceasta sa fie convinsa ca singura nu se mai poate descurca, si ca singura solutie ramane relatia cu el. Scaderea increderii in sine a femeii, prin injuriile repetate, prin jigniri, scandaluri si batai o fac pe aceasta sa fie convinsa ca nimeni altcineva nu o mai poate accepta („vai de capul tau, nu vezi cum arati” sau „nu esti capabila de nimic, nu stiu cum naiba te-am luat” sau „ cine crezi ca te mai ia, proast-o” etc.etc.)

Abuzul consta tocmai in aceasta distrugere constanta si continua, repetata. Este instrumentul cel mai puternic al manipularii, al inocularii fricii, care merge pana la: „daca ma parasesti te omor”.

Aceasta este insa doar o perspectiva a situatiei. Din afara este destul de simplu sa spunem: „de ce nu-l paraseste pe nenorocit”

Abuzatorul are nevoie de abuzat ca sa isi poata descarca furia. Dependentul are nevoie de un obiect/persoana pentru a-si sustine dependenta. Agresorul are nevoie de victima.

Iata de ce adeseori intalnim femei care provin din astfel de familii disfunctionale, femei in care este inscris adanc modelul abuzator: „femeia trebuie sa accepte bataia barbatului, asta este soarta ei”. Un model pe care il cauta inconstient, caci este singurul model de relatie pe care il cunosc.

Exista multe alte situatii in care tipul acesta de relatie descrie dependenta celor doi. Ea are nevoie sa fie cu cineva, pentru ca „ii este groaza de singuratate”, si atunci accepta o relatie, nefiind atenta la „persoana” cu care intra in relatie. Este doar o „coincidenta” ca bea, asa cum o facea si tata…

Multe dintre femei motiveaza abuzurile si violentele barbatului ca forma de…atentie, de iubire (!?!) considerand gelozia o forma de atasament.

Cele doua paragrafe anterioare pot fi condensate intr-o expresie care bulverseaza multa lume: „mai bine sa aiba cine sa ma bata, decat sa nu aiba cine sa ma bata”…

Un alt aspect al dependentei bolnave dintre cei doi este ca femeia nu poate vedea decat o parte din relatie, cea buna, excluzand-o pe cealalalta, desi este acolo, la vedere. Teama de parasire, de abandon, o impiedica sa vada fata urata, faptul ca „baiatul este bun” doar o data de saptamana/luna, iar in rest ii distruge viata. Situatia este asemanatoare cu gestul acela pe care il vedem adeseori la fumatorii inveterati, atunci cand isi aprind o tigara, trag un fum cu nesat si o unda de placere apare pe fata lor. Acea senzatie de placere ii impiedica sa vada pozele de pe pachetele de tigari, stiti care. Distrugerea este acolo, „pe partea cealalta” a povestii, a fost acolo de la inceput, dar atat timp cat cred in partea buna, se vor minti in continuare. Este o speranta desarta catre o viata care nu este posibila.

ADEVARUL, REALITATEA, este ca relatia cu un dependent de bautura este distrugatoare. O viata in care o zi este buna si douazeci sunt batai, scandaluri si distrugere NU este o viata normala. Iar daca la asta adaugam un copil sau mai multi, dimensiunea dezastrului este uriasa.

Nu intamplator am amintit de copii prinsi in astfel de relatii. De multe ori ei sunt folositi ca scuza si scop in acelasi timp: „raman pentru copii” este varianta cel mai des auzita. Desigur, nu este usor si nici simplu sa iesi dintr-o astfel de relatie, dar care este viitorul copiilor? Pentru ce sunt tinuti intr-o astfel de relatie, in mijlocul scandalurilor nesfarsite care le vor transforma viata in cosmar si ii va invata acelasi lucru ca pe parinti, programandu-i pentru propriul esec? Multi dintre acesti copii imi povestesc in terapie cum ar fi dat orice ca parintii sa se fi despartit, spre linistea tuturor, cum isi urasc mama care i-a tinut in iad pana cand au putut sa plece singuri iar acum, ca adulti incearca, cu greu, sa repare traumele de atunci…

Iesirea dintr-o astfel de relatie nu este usoara, dar nu este nici imposibila. Exista intotdeauna o solutie care, desi nu poate fi foarte usor de identificat la inceput, cu ajutorul unui psihoterapeut, poate fi gasita.

1.Viata merge intr-un singur sens, la fel ca timpul.

2.Relatiile ar trebui sa fie despre bucurie, liniste, implinire, siguranta, nu despre batai, jigniri si abuzuri.

3.Bautura nu este o solutie ci o problema

4.Nimeni nu poate fi schimbat daca nu vrea!

Autor: Valentin Pescaru, psiholog, psihoterapeut, sexolog Bucuresti