Există situații în care simțim nevoia să schimbăm ceva în viața noastră. Câteodată știm ce am vrea să schimbăm câteodată nu. Însă indiferent dacă știm sau nu ne lovim adeseori de dificultatea de a o face. Și ne trezim că repetăm aceleași comportamente și…nimic nu se schimbă.
Psihologii încearcă de multă vreme să înțeleagă mecanismele care împiedică omul să obțină schimbarea dorită, cu atât mai mult cu cât această schimbare, în unele situații este necesară sau vitală (atunci când vorbim de relații nefericite, comportamente nesănătoase, dependențe de substanțe, alcool, jocuri de noroc etc.)
Una dintre abordările cele mai cunoscute și cele mai interesante, care explică foarte bine dificultatea din spatele schimbării, aparține lui Prochaska şi DiClemente (1992) care au studiat dinamica schimbării comportamentelor adictive (dependențe) și au prezentat un model care cuprinde şase stadii succesive ce dobândesc caracteristici specifice pentru fiecare tip de problemă/de comportament. Ei enumeră şase stadii succesive: Precontemplarea, Contemplarea, Decizia, Acţiunea, Menţinerea, Recăderea
- Precontemplarea este stadiul în care persoana neagă problema şi importanţa ei, este neinformată în legătură cu dimensiunile problemei, iar încercarea de a fi abordată în acest sens conduce la conflict şi poate apela la suport numai sub presiunea familiei.
Exemplu: ”da, știu că nu este bine să fumez, dar bunicul a fumat toată viața și a murit la 90 de ani”. ”Și doctorul zice că e bine să bei un pahar pe zi, care este problema dacă eu beau o sticlă” etc.
În această etapă vorbim de fapt de negarea, de neacceptarea ideii că ar exista o problemă. Asta face să nu existe niciun interes pentru schimbare.
- Contemplarea reprezintă stadiul în care persoana devine deschisă spre discuţie, este dispusă să cântărească argumentele pro şi contra, începe să fie preocupată de problemă, dar nu se angajează propriu-zis în depăşirea obstacolelor care apar, respectiv în schimbare.
Exemplu: fumătorul, auzind despre faptul că o cunoștință a facut cancer la plămâni sau o altă boală gravă care a fost corelată cu fumatul devine conștient de situație. Prima criză de ficat sau altă problemă de sănătate serioasă a alcoolicului, prima ceartă aprinsă cu jigniri grave într-un cuplu care ”cam scârție” aduce în prim plan problema.
Dar încă nu există dorința (și voința) necesare pentru schimbare
- Pregătirea – este etapa în care persoana înţelege că este nevoie de o schimbare şi exersează experienţa luării angajamentului. O gândește din ce în ce mai mult, caută informații, caută ajutor.
Exemplu: jucătorul cu comportament patologic persistent şi recurent este decis să se schimbe – îşi formulează un scop precis („intenţionez să mă las de joc”); îşi precizează momentul demarajului schimbării („de ziua mea”); alege un mod specific de acţiune cum ar fi participarea la şedinţe de consiliere; este hotărât să suporte costurile schimbării (timp, bani, expunere socială). Persoana aflată într-o relație toxică se gandește la soluții pentru încetarea relației, mutarea în altă parte, caută altă locuință etc.
În această etapă obstacolele care stau între etapa de decizie şi cea de acţiune se referă la absenţa unei reprezentări ale viitorului, lipsa cunoştinţelor referitoare la mecanismele de schimbare şi aşteptările sale nerealiste legate de situaţia prezentă: ”ce mă voi face fără”, ”cum mă voi descurca” etc.
- Acţiunea – este etapa în care persoana urmează un plan de activitate orientat spre schimbare, pe care îl poate descrie amănunţit, înfruntă obstacolele, rezistă derapajelor, dar este vulnerabil în faţa tentaţiei de a abandona.
Aceasta este etapa de maxim efort şi concentrare în vederea depăşirii disconfortului, tentaţiilor, reacţiilor anturajului şi situaţiilor neaşteptate, neanticipate. De aceea esența schimbării este realizarea unui plan, cu pași și etape clare. Mintea care își poate reprezenta viitorul, viitor ce pare pozitiv, este mai calmă și mai concentrată; crește astfel potențialul de succes și obținerea schimbării în sine.
- Menţinerea – este perioada în care schimbarea a fost realizată; persoana poate avea nivele diferite de conştientizare privind importanţa vigilenţei pe termen lung, resimte în plan emoţional cât de mult a fost viaţa ei ameliorată prin schimbarea operată, poate dezvolta un stil de viaţă care să preîntâmpine recidiva. Realizează că ”după” este mai bine decât ”înainte”, ceea ce o stimulează, o ambiționează. Persoana este într-o stare de relativ echilibru fizic şi psihic; stilul de viaţă este complet modificat prin eliminarea comportamentului nociv, iar conştientizarea drumului parcurs şi a câştigurilor obţinute îi conferă suport pentru continuarea schimbării..
Există, în această etapă, posibilitatea apariţiei unor perioade de recădere generate de stresurile cotidiene, vechile probleme personale rămase nerezolvate şi, nu în ultimul rând, apariţia gândurilor iraţionale legate de: îndoială (”este bine oare ce am făcut?”), sentimente de vinovăție, frici etc. Este esențială continuarea drumului către schimbare, a pașilor și etapelor stabilite.
- Recăderea – indică reîntoarcerea masivă la problema de comportament, după o perioadă de rezolvare a acesteia; persoana se poate întoarce la un stadiu anterior: consumă din nou, reia jocurile de noroc, revine în relația toxică etc.
Într-o astfel de situație cheia este scurtarea timpului petrecut în această etapă, adică întoarcerea la vechile obiceiuri. De multe ori recăderea poate avea o nuanță revelatorie: convinge persoana că nu aceasta este soluția, ci că aceasta este problema, că noile situații și comportamente aduc mai multe beneficii etc. Nu recăderea în sine este neapărat problema ci capacitatea de a aduce conștientizări noi, profunde, ce stimulează continuarea drumului către schimbare, către noua cale aleasă.
Iată că există multe aspect ale procesului schimbării, și încă nu am epuizat subiectul. Teama de schimbare, de nou, de….”altceva”, deși gândită de multe ori, aduce cu sine anxietate față de necunoscut. Iar aceasta teamă de necunoscut poate fi adeseori mai mare decât teama cu un cunoscut neplăcut. Schimbarea unui comportament, ieșirea dintr-o relație se gestionează mai bine atunci când se construiește un drum, cu pași și etape. Viitorul amenințător și angoasant devine astfel mai acceptabil, posibil.
Cu cât comportamentul pe care dorim să îl schimbăm a fost mai mult exersat, cu atât este mai profund instalat și deci, mai greu de schimbat. Însă nu imposibil. Schimbarea necesită timp. În astfel de situații ajutorul unui psihoterapeut poate fi salvator. Este devine un fel de călăuză a schimbării, fiind alături de persoană, necondiționat. Un psihoterapeut este ca un ghid: el nu poate face lucrurile în locul tău, nu poate urca muntele în locul tău, dar te poate ajuta să urci tu, pentru a cuceri tu însuți vârful. Ar putea pune stegulețul pe vârf în locul tău, dar nu vei trăi niciodată bucuria și împlinirea de a fi reușit tu însuți!
Valentin Pescaru
psiholog, psihoterapeut, sexolog
