În primul an de viață copilul mic trăiește intens evenimentele existenței lui prin intermediul gurii (primește hrană, percepe informația cu ajutorul gurii – de aceea duce totul la gură). Cele mai puternice nevoi ale lui sunt satisfăcute prin intermediul gurii. Foamea și hrănirea sunt motoarele centrale ale existenței copilului și vor fi, în același timp, și punctele vulnerabile ale fragilei structuri psihice aflate în construcție.
Duhrssen spune: ”Nevoile grupate în jurul foamei și senzației de sațietate aparțin trăirilor cele mai elementare ale unui copil mic. Primul lucru pe care copilul și-l dorește intens este hrana”.
Atunci când însă bebelușul suferă de foame, sau este hrănit într-un moment nefavorabil, sau neputând să fie niciodată sigur de hrana pe care o va primi, și suferința lui va fi cumplită, lăsând în urmă urme adânci.
De cele mai multe ori structura depresivă apare în special din cauza acestei perturbări grave a interacțiunii dintre copil și mamă. Mama, incapabilă de empatie, de a simți (și a se adapta la) nevoile copilului, ratează legătura, conexiunea. Dorințele copilului vor rămâne nesatisfăcute și deci într-o continuă căutare de conexiune. Adultul va căuta cu îndârjine această conexiune, dar în același timp temându-se de ratarea ei. Aceasta se va traduce într-o căutare de ”celălalt” și totuși într-o teamă de apropierea acestuia.
Mai există însă, în viața timpurie a omului, și o altă situație, care poate conduce la o tulburare. Este vorba de situația gratificării orale exagerate, atunci când copilului ă se oferă mai mult decât are nevoie, chiar și atunci când nu cere, satisfăcându-i-se o dorință inexistentă. Un supra-plin cu care copilul se va obișnui, o stare de satisfacere-fără-a-cere, un paradis al implinirii fără cerere. De fapt o minciună care se va spulbera odată cu intrarea în realitate. O cădere din Rai din care copilul va trăi drama cumplită a unei pierderi masive. I s-a vândut o poveste – că va fi întotdeauna satisfăcut, din plin, chiar fără să ceară. Este cazul copilului cel mai și cel-mai, care l-a intrarea în comunitate/viața de adult va fi un inadaptat, obișnuit să primească fără să facă nimic. O formă de depresie a pierderii un Paradis promis și…neatins.
La persoanele care au trecut prin aceste tulburări ale oralității, în fapt ale primului stadiu de dezvoltare (bebelușul-sugar) tendințele de posesiune sunt exagerate, dublate însă de o teamă uriașă de piedere. La adulți întâlnim relații de dependență-fuziune cu partenerul, cu nevoi uriașe și imposibil de satisfăcut de atenție și îngrijire.
Valentin Pescaru
psiholog, psihoterapeut, sexolog
